Antigel

-Gol! E pur şi simplu totul gol... până şi paharul de vise s-a golit! Sună-mă şi spune-mi că mi-ai uitat numărul, măcar să mă minţi pentru o clipă şi apoi să te dau afară din gând. Nu mai urla la mine, nu de altceva dar urli degeaba ştii prea bine că nu te ascult (profit de faptul că am căştile pe cap). Aaa... vrei să urlu şi eu? Nu mă obosesc pentru oamenii ce m-au uitat şi au strigat după mine imediat după ce am călcat pe şina de tren...să nu uităm că între timp venise şi trenul. Cum să mă vindec eu din moment ce tu nici măcar nu poţi să mă urăşti, măcar să simţi ceva... Fură sticla aceea din plastic de pe pervaz şi ajuta-mă să o beau. Nu! Nu e lichior! E antigel... Vrei şi tu? Da, da...visează tu că o împart cu tine aşa cum am făcut cu visele...
Hai nu mă mai ţine de mână, devii patetic şi mă calci pe nervi. Dă sticla aia încoace şi pleacă până nu cad cu capul de pământ!

-Tu eşti cine de fapt?Eu am învăţat doar să iau jocurile ca atare. Telefon, uitat, tren: de ce ai impresia, încearcă să fi obiectiv, că egoismul tău e mai presus de al meu? şi asta e meteahna mea: de ce nu ar fi? O să beau şi antigel.. cine ştie ce o să iasă în combinaţie cu visele.
Sticla rămâne la mine că până una alta eu ar asfaltul cu ţeasta.

-Eu sunt cea căreia i-au crescut aripi. Rugaţi-vă să nu vă crească aripi!
Apropie-te să-ţi spun ceva! Am spart oglinda aceea pe care am primit-o de la soartă. Crezi că e de rău? Mă gândeam să o lipesc, se pare că nu mă lasă... Povesteşte despre trădare, profeţia pierdută printre gânduri neterminate. Normal că egoismul meu e mai presus...deşi, te-aş lăsa să pleci cu sticla mea, dar acum, doar acum e şansa mea...să-ţi arăt ce ai făcut.

-Las-o să povestească. Ia un ciob în palmă şi mai sparge-l într-altele o mie şi atunci o să poţi să-i povesteşti tu despre trădare..
Mai stau şi eu la un păhărel.. sunt curios.

Aripi spui? Nu tu le vroiai? şi acum te îneci cu penele!