Te iubesc, dar nu-mi dau seama!

-Gata! Nu mai beau nimic făcut de tine! Sunt mahmură de prea multe zile, poate chiar de prea mulţi ani! Ce pusesei în băutură? Nu ştiu de ce, dar era ceva cu cianură. Nici dulce, nici amară, ştiu doar că nu era făcută sa nu mă mai doară ci doar, poate doar să-mi trimită un fior din ultima noastră vară. Deziluzionaţi de propriile noastre cuvinte, nu înţeleg de ce, dar unul dintre noi, minte. Uită-te la mine, copilul tembel, fără minte!
Acum...lasă antigelul la o parte si dă-mi un motiv să mă îmbăt mai departe! Vezi că te striga luna, a zis că vrea să te mustre pentru hieroglifele pe care i le-ai dictat sa mi le transmită (i-am spus ce înseamnă).
-Pic.. pic.. pic.. de o mie de ori ţi-am pus în băutură. Nu, nu erau cianuri cum tu vroiai.. era un fel de 'să scot la plimbare una-două fantasme de-ale tale cu un demon al meu'.
Poc.. poc.. poc.. de o mie de ori mi-ai dat fiori când ai dus paharul la gură, până am dat de antigelul tău.
Bum.. doar un vis.
Hieroglifele le rezolvăm între noi, cu luna discut eu mai încolo. Că veni vorba, tu de unde ştii ce înseamnă? Încă nu le-a descifrat nimeni.
Pot să mă plâng şi eu puţin: uneori am impresia că întrezăresc o altă lume, sau mai degrabă că aş vrea să văd o altă lume, dar apoi îmi dau seama că e al naibii de frig sau al naibii de cald sau sunt al naibii de beat.
-De unde ştii tu că nu le-a descifrat nimeni? Le-am descifrat pentru că îmi erau menite. Luna mi-a zis că nu ar trebui să te iert, am făcut-o chiar dacă mi-ai zis "Te iubesc, dar nu-mi dau seama!", m-am gândit că oarecum o să realizezi lucrul ăsta într-un sfârşit(faptul că mă iubeşti). Poate nu mă dezamăgeşti de data asta.
Mai ştii nopţile alea în care era amândoi beţi? Când am crezut că soarele vorbeşte prostii, când colo...noi eram cei care vorbeau prostii.
Fiecare cu lumea lui întrezărită, toţi căutam lumea aia nouă, mi-a zis cineva că e undeva la dreapta pe cărarea Neştiinţei. Dă-mi un semn când o găseşti, dar mai întâi asigură-te că nu eşti beat şi că nu visezi.
-Da, te iubesc.
Uite e şi luna aici (pe jumătate ce-i drept).. nu mai are ce să-mi reproşeze. Dar tu? Încă te mai joci?
Desfă o portocală, dar fără cuţit. să-ţi îmbibi degetele cu zeama din coajă, ne jucam bambilici. Mi-a plăcut mingea ta mai mult.. era mai.. colorată, ne-a prins şi seara, mi-am jucat gândurile în mingea ta, am încercat să le agăţ în terenul tău, la un moment dat m-am aşezat pe bordură să fac o pauză.. oricum erai şi tu plecată.. ( apropo, ai spus că stai doar o clipă ).. sunt tot acolo dacă nu mă găseşti, dacă nu sunt, înseamnă că am schimbat jocul.
O să încep să spun iarăşi prostii până mă-mbăt (ca în nopţile acelea).. Hai odată! Ce faci?
P.S.:sunt curios cum e jocul ăsta nou al tău.
-Băi! Ştii care e treaba? M-am pierdut! Trimite-mi un semn să ştiu ce şi cum... Si eu îmi vreau mingea înapoi...păcat că s-a pierdut în mare... Nu! De ce să schimbi jocul? Mie îmi place prea mult ăsta... Dar...pentru tine îl schimb, poate chiar mă duc să caut mingea aceea în mare. Uite! Un pescăruş, a zis că mă ajută să te caut, el e mai sus decât mine.
Îl vezi? Spune-mi că te-a găsit!
-Mai exact, unde anume te-ai pierdut?
Semn? - pescăruşul acela, poate te gaseşte el
Şi termină cu prostiile, lasă mingea aia în pace, nu vezi cât de frig e. Fă doar o plimbare şi apoi fac eu cinste cu un ceai şi o portocală.
-Păi...sunt între jos şi mai jos. Într-un loc de genul...în secunda asta eşti aici, iar în următoarea nu mai eşti! Mă tot mut de pe o strada pe alta şi încerc să dau de teiul din visele mele. Se pare că nu mai simt frigul....cineva s-a jucat cu mintea mea şi....m-a lăsat fără simţuri.
-Am o idee! Când ies dintre vechiturile astea urlu cât pot de tare...poate aşa mă găseşti.
-..Poate.. o sa-mi dau drumul la auz pentru tine