Poveste de OCS-ist

Eu sunt copilul rebel din tine şi am învăţat că sinceritatea curmă vieţi, mai ştiu şi că jocul a devenit mult prea greu (cum de-am rămas numai eu?!). Devorat din priviri rămân doar scrum, mie nu îmi mai rămân. Nimeni nu mă place, nimeni nu mă vrea, nimeni nu şi-ar face griji de lipsa mea...şi vreau, vreau,vreau să pot să ţip. E ha, ha, ha halucinant, deloc elegant şi nu mai ştiu ce se-ntamplă cu tine, te rog, haide cu mine! Mai nou mă simt ca un personaj din desene animate căruia trebuie să-i arăţi tot ce se poate şi vreau să-mi spui ce trebuie să simt, ce să mint… Mi-am adus aminte că o sa mor, chiar curând şi o să-l intalnesc pe bătrân, în curând, în pământ…dorm…cu îngerii din cer! Ieri simţeam că ei sunt eu şi că eu sunt ei şi încă mai susţin întruna că pe noi în viaţă ne ţine doar ura. Am eu un plan ascuns! Vreau să aflu cine m-a tuns, aveam un par atât de frumos, cădeau fetele după mine pe jos Sunt maniac, bineînteles că-mi pasă de cei din jurul meu, să-i vad cum se lasă, calcaţi în picioare fără să facă nimic, să schiţeze vreun gest că i-ar deranja vreun pic. Aş vrea totuşi să pot să vă vorbesc despre iubire, aş vrea să pot, dar chiar nu-mi stă în fire, aş vrea să pot să vă explic de ce…de ce prefer să stau mai mult în spate…chiar nu ştiu de unde să încep şi unde să termin. Am urechi de plastic, înfundate c-un prosop...pot să v-aud, dar nu pot să v-ascult... Dar am nevoie şi eu de un păcat, sfatul meu neavizat..Ideea e că sunt dependent de reclame, de reclame minunate, care mai de care, care mai de care făcute să te dea pe spate. Chiar nu mă interesează, părerea celorlati, nu contează. Înseamnă atât de puţin pentru mine, oricum fac cam tot ce îmi vine, nu urmăresc chiar să displac, dar refuz mereu să vă fac pe plac. Un lucru e clar, dimineţile trebuie interzise, iar am căzut din pat, prea ars filamentul iar mi-a cedat. Excelent! Excelent! Poate doar un pic prea lent modul tău de a profita acum de mine!

Vreau o stradă cu numele meu, vreau o ţară cu numele meu! Tu nu vrei o stradă cu numele tău?! Sau o ţară cu numele tău?! Eu sunt ultimul om rămas în viaţă. Eu sunt cel ce sunt lovit, zdrobit. E clar c-aţi luat-o pe alt drum… de unde vin eu, nu există locul 2. [Suntem toţi nişte molii fierbinţi, tragem toţi cu viaţa de dinţi?]